UA-177212398-1 Cum să mănânci gras și să devii (totuși) suplu?
top of page

Cum să mănânci gras și să devii (totuși) suplu?


Tot mai mulți medici și specialiști în nutriție consideră că grăsimile care provin din surse naturale sunt sănătoase pentru organism. Am fost obișnuiți în ultimii ani să auzim în mod repetat și obstinant că grăsimile sunt cele mai nocive pentru organism, că ele sunt principalii factori responsabili de hipercolesterolemie, de creșterea trigliceridelor și de bolile cardiovasculare. Ca urmare a acestui fapt, tot mai mulți oameni, în special persoanele în etate și suferinde, au renunțat aproape total să mai consume lipide.


Grăsimile bune sunt de două feluri: de origine animală, respectiv vegetală. Din prima categorie fac parte: untul gras, ghee, untura, slănina, jumările, baconul, uleiul de pește, peștele gras (somonul). În cea de-a doua categorie se găsesc: avocado, uleiul de măsline, uleiul de cocos, nucile (macadamia, migdalele, nucile braziliene, nucile românești, uleiul de avocado, uleiul din sâmburi de struguri).


Dieta ketogenică, bazată pe consumul preponderent de grăsimi, însă cu eliminarea totală a zahărului și cu aport de carbohidrați buni, preluați din legume (conopidă, broccoli, fasole verde, sparanghel, salată verde, castraveți, varză, varză de Bruxelles, dovlecei, ciuperci, ceapă, usturoi), netezește drumul către o sănătate de fier.


Așadar, eliminarea totală a combinației grăsimi - zahăr + carbohidrați, de genul fast-food-urilor sau a prăjiturilor din comerț, asigură o alimentație care hrănește organismul fără să-l îngrașe.


Dacă la modul acesta de hrănire, adăugăm și mișcarea fizică de câteva ori pe săptămână, vom descoperi ingredientele unei vieți echilibrate, sănătoase și fericite.


155 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page