UA-177212398-1 Analize de sânge pentru pacienții care țin dieta low-carb
top of page

Analize de sânge pentru pacienții care țin dieta low-carb



Aici sunt câteva dintre analizele care te pot ajuta să monitorizezi progresul pacientului în dieta low carb:


  • Alaninaminotransferaza(ALT)

  • Glicemia pe nemâncate

  • Hemoglobina glicată(HbA1c)

  • Lipidele totale

  • Creatinină

  • Raport microalbumină/creatinină în urină

  • Teste de sânge opționale

  • Analize complete ale sângelui(CBC)

  • Electroliți(sodiu și potasiu)

  • Insulina în timpul postului negru sau peptidul C

  • Proteina C reactivă înalt sensibilă(hsCRP)

  • Lipoprofil prin RMN

  • Hormonul de stimulare tiroidiană (TSH)

  • Acid uric

  • Vitamina B12


Alaninaminotransferaza(ALT)

    ALT este o analiză a enzimei din ficat prin care se măsoară degradarea celulelor hepatice. Deseori poate avea un nivel ridicat în cadrul sindromului metabolic  și al obezității, din cauza ficatului gras non-alcoolic.

Când să verifici

În funcție de valorile de referință. Dacă rezultatul e anormal, de repetat la fiecare 6 luni.

Valori de referință standard

Femei: 10-25 IU/L

Bărbați: 10-33 IU/L

Considerente low carb

    Un nivel ridicat al ALT din cauza sindromului metabolic sau al bolii ficatului gras non-alcoolic tine să se îmbunătățească în dieta low carb, cel puțin pe termen lung.

Uneori, ALT poate să crească inițial în primele trei luni de low carb, sincronizându-se cu pierderea în greutate. Odată ce pierderea în greutate s-a finalizat, nivelul de ALT tinde să se stabilizeze.

Niveluri ridicate

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Boala ficatului gras non-alcoolic(cel mai des), sau ciroză hepatică

  • Consum excesiv de alcool

  • Efecte secundare ale unor medicamente precum statinele, aspirina, adjuvante în cazul insomniilor

  • Mononucleoză


    Valori extrem de ridicate pot fi cauzate de:


  • Hepatită acută virală

  • Supradoză de medicamente precum acetaminofen (Paracetamol)

  • Cancer hepatic


Și mai mult, ALT este găsită în ser și în diverse țesuturi ale corpului, dar este corelată în special cu ficatul. Este deseori verificată ca parte a diagnosticului pentru funcția ficatului pentru a determina sănătatea hepatică. Transaminazele  (ALT și AST) sunt cele mai sensibile analize pentru deteriorarea hepatocelulară dar nu sunt foarte specifice. Din moment ce mulți pacienți cu boala ficatului gras non-alcoolic au valori normale ale ALT, o ecografie abdominală este recomandată pentru diagnosticarea bolii ficatului gras non-alcoolic.

Glicemia pe nemâncate

Glicemia pe nemâncate este un parametru al diagnosticării diabetului, al monitorizării hiperglicemiei și al hipoglicemiei, și un ajutor în deciziile legate de tratament in cazul diabetului.

Când să verifici

În funcție de crieteriile de referință și anual.

Valori de referință standard

    Dieta obișnuită: 65-100 mg/dL                                     3.8-5.5 mmol/L

    Low carb: 54-100 mg/dL                                              3.0-5.5 mmol/L

    (pot fi mai mari în anumite cazuri- vezi mai jos)

Niveluri ridicate

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Diabet de tip 1 sau 2

  • Acromegalie

  • Pancreatită acută sau cronică

  • Sindromul Cushing

  • Efecte secundare ale unor medicamente precum glucocorticoizii

  • Feocromocitom

  • Stres


Niveluri scăzute

    Valori mai scăzute față de cele normale pot fi cauzate de:


  • Insuficiență adrenală

  • Consum de alcool

  • Insulină exogenă

  • Hipopituitarism

  • Insulinom

  • Malignitate

  • Malnutriție

  • Efecte secundare are unor medicamente precum agenții hipoglicemici administrați oral

  • Septicemie


Considerente low carb

Pacienții care mănâncă low carb s-ar putea să aiba un nivel mult mai scăzut ali glicemiei pe nemâncate decât pacienții care urmează tradiționala piramidă a alimentației. Valorile standard reflectă o societate de arzători de carbohidrați, nu de arzători de grăsime. Odată ce un pacient low carb începe să ardă grăsimi, va avea o nevoie mai mică de glucoză pentru a întreține funcția normală a corpului. Glicemia pe nemâncate poate să fie între 3.0 înspre 3.9 mmol/L sau 54 înspre 70 mg/dL dacă pacientul a urmat o dietă low carb timp de câteva luni.

    Pe de altă parte, glicemia pe nemâncate poate și să crească în dieta low carb, fapt ce poate să surprindă pacienți și doctori la un loc. Această întâmplare comună se numește „fenomenul de zori” și informează că mușchii sunt în „modul de respingere a glucozei”- sau după cum a fost numit de unii doctori low carb „rezervare adaptivă de glucoză”. În mod normal, aceasta nu este este îngrijorătoare din moment ce nivelul glicemiei va rămâne scăzut în restul zilei.       Glicemia pe nemâncate poate fi cea mai ridicată valoare a zilei.

Hemoglobina glicată(HbA1c)

Hemoglobina glicată(HbA1c) estimează valoarea medie a glicemiei pe perioada celor trei luni precendente prin numărarea moleculelor de glucoză atașate de eritrocite. Hemoglobina care are atașate molecule de glucoză se numește glicată sau glicozilată.

Când să verifici

Dacă rezultatul este anormal față de valoarea de referință, de repetat la fiecare trei luni.

Valori de referință standard


  • Valori normale: 4.0 până la 5.5%

  • Pre-diabet: 5.6 până la 6.4%

  • Diabet:  ≥ 6.5%

  • Valoare critică:>7.0%


    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Diabet(tip 1 sau 2)

  • Pre-diabet

  • Număr scăzut de globule roșii în sânge dar care au diametrul crescut (RBC) precum în cazul anemiei feriprive

  • Deficiență de vitamina B12 și de folat


    Valori scăzute

    Valori mai scăzute față de cele normale pot fi cauzate de:


  • Anemia hemolitică

  • Administrarea excesivă de eritropoietină (EPO)

  • Tratamentul pentru deficiențele de B12  sau folat

  • Pacienții care fac hemodializă


Considerente low carb

Cerând analize HbA1c la fiecare trei luni poate motiva și împuternici pacienții să continue dieta low carb. Dacă valorile scad, pacienții se simt încurajați, dacă valorile cresc, pot fi motivați să țină dieta low carb mai strict. Valorile crescute ale pacienților care au avut succes anterior cu dieta low carb dar tind să se întoarcă la vechile obiceiuri dietetice îi pot convinge să se întoarcă la experiența anterioară pozitivă.

Unii pacienți pot avea nivelul de HbA1c stagnant sau chiar ridicat la începutul dietei low carb.

    De exemplu: o pacientă avea analiza inițială de HbA1c de 7.4%, deși lua zilnic 100 de unități de insulină, o doză mare de sulfoniluree și un inhibitor SGLT2. După ce s-a apucat de low carb, pacienta a fost capabilă să întrerupă toate medicamentele pentru diabet într-un interval de șase luni. Nivelul HbA1c este la valoarea de 7.4% și după șase luni. Pacienta se simte frustrată și confuză din cauză că nivelul HbA1c nu a scăzut în ciuda eforturilor depuse.

Aceasta este o situație obișnuită în clinicile low carb. Spune-le pacienților că au avansat enorm! Multă insulină plus două medicamente pentru diabet adiționale folosite să le controleze diabetul; acum nu mai au nevoie de medicamente pentru a avea HbA1c la aceeași valoare. Spune-le pacienților că organismul le funcționează mai bine și demonstrează o sensibilitate la insulină.

    Extra

Rezultatele HbA1c s-ar putea să nu fie exacte pentru pacienții cu boala cronică a rinichilor subestimând valorile adevărate ale glicemiei. Rezultatele pot fi inexacte și în cazul unor variațiuni genetice ale hemoglobinei, precum cea cauzată de persistența în sânge a hemoglobinei fetale (HbF) sau de anemia falciformă, fie având un nivel prea ridicat sau prea scăzut față de valorile normale ale glicemiei.

Lipide totale

Lipidele totale măsoară colesterolul total, lipoproteinele de densitate mare ( colesterolul HDL), lipoproteinele de densitate mică (colesterolul LDL) și trigliceridele. Este folosit în special pentru a obține informații în legătură cu riscurile cardiace și pentru a lua decizii în legătură cu tratamentul pacienților cu un risc ridicat.

Când să verifici

În funcție de valorile de referință. De repetat la fiecare șase luni. Dacă un pacient are valori ale colesterolului LDL ridicate în dieta low carb- de repetat la fiecare trei luni până se stabilizează, iar apoi de repetat la fiecare șase luni.

Valori de referință standard


  • Colesterol total: <200 mg/dL

  • Colesterol HDL: >40 mg/dL

  • Colesterol LDL: <160 mg/dL

  • Trigliceride: <160 mg/dL


Considerente low carb

Pacienții nu trebuie să mănânce cu 12 ore înainte de analiza lipidelor totale deoarece mâncatul poate cauza fluctuații ample la nivelul trigliceridelor. Majoritatea pacienților low carb vor avea un nivel mult mai scăzut al trigliceridelor. Doctorii low carb consideră nivelul optim al trigliceridelor pentru pacienții low carb de 70 mg/dL (<0.8 mmol/L).

Pacienții pot experimenta și schimbări neprevăzute la nivelul colesterolului în primele trei luni de la începerea dietei low carb, precum creșteri la nivelul tuturor parametrilor (markerilor). Valorile par să se normalizeze odată ce pierderea în greutate a pacientului se stabilizează, într-un interval de trei și șase luni în low carb. Verificarea nivelului de colesterol în primele trei luni pot cauza deseori îngrijorări ce nu sunt necesare. Este recomandat ca doctorii să aștepte să verifice nivelul colesterolului până ce pierderea în greutate a pacientului se stabilizează.

Deseori doctorii observă o îmbunătățire dramatică a nivelululi de colesterol al pacienților după șase luni de low carb. Pe de altă parte, unii pacienți au o creștere a nivelului total de colesterol, HDL și LDL, dar o reducere dramatică la nivelul trigliceridelor. Doctorii ar trebui să coreleze aceste rezultate cu o analiză a proteinei C reactivă înalt sensibilă (hsCRP) pentru a măsura riscul cardiac. Majoritatea doctorilor descoperă că valorea hsCRP sunt extrem de scăzute, justificând lipsa îngrijorării.

    CREATININĂ

    Analiza creatininei reprezintă marcatorul clinic pentru felul în care funcționează rinichii.       Nivelurile serice de creatinină, un produs rezidual acumulat în urma uzurii și ruperii musculare, poate varia în funcție de masa musculară a pacientului, vârstă, sex și rata filtrării glomerulare (RFG).

Când sa verifici

În funcție de valorile inițiale, de repetat la fiecare șase luni dacă rezultatele sunt anormale sau dacă pacientul suferă de boala cronică a rinichilor.

Valori de referință standard

    0.8-1.4 mg/dL

    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Necroză tubulară acută

  • Efecte secundare ale medicamentelor precum antibioticele aminoglicozide

  • Infarct miocardic

  • Dezhidratare

  • Neuropatie diabetică

  • Glomerulonefrită

  • Insuficiență renală

  • Hipotiroidism

  • Distrofie musculară

  • Pielonefrită

  • Rabdomioliză

  • Șoc

  • Obstrucție a tractului urinar


    Valori scăzute

    Valori mai scăzute decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Masă musculară scăzută

  • Miastenia gravis

  • Distrofie musculară


Considerente low carb

Pacienții low carb pierd din greutate apa în exces în primele trei luni de la începerea dietei. Astfel doctorii low carb observă deseori o creștere inițială a nivelului  de creatinină. Aceste valori se reîntorc la normal în șase luni de la menținerea dietei low carb.

    O creștere a nivelului de creatinină poate fi observată temporar la pacienții care renunță la low carb pentru câteva săptămâni după care se reîntorc la această dietă. Acesta este rezultatul retenției crescute de apă urmată de reîntoarcerea la dieta bogată în carbohidrați ce va fi pierdută din nou odată ce pacienții revin la low carb. Valorile se vor întoarce la nomal în câteva luni de mâncat low carb.

Raport microalbumină/creatinină în urină

Raportul microalbumină/creatinină în urină este de obicei folosit ca marker în detectarea neuropatiei diabetice timpurii. Cunoscută și ca microalbumină, albumina din urină, această analiză măsoară dacă rinichii scapă cantități mici de albumină în urină. Microalbuminuria este diagnosticată fie dintr-o colecție de urină de 24 de ore, fie din concentrația ridicată dintr-o singură mostră de urină. Ambele trebuie măsurate în cel puțin două din cele trei măsurători pe o perioadă de la două la trei luni.

Când să verifici

În funcție de valorile inițiale, dacă valorile nu sunt normale sau pacientul este diagnosticat cu boala cronică a rinichilor, de repetat la fiecare șase luni. Odată ce valorile sunt stabile, de repetat anual.

Valori de referință standard

    30-300 mg/L

    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Boala cronică a rinichilor

  • Boli cardiovasculare

  • Diabet de tip 1 sau 2

  • Neuropatie diabetică

  • Hipertensiune

  • Disfuncție endotelială


Considerente low carb

Pacienții care suferă de boala cronică a rinichilor speră deseori că funcția renală li se va îmbunătăți odată ce vor pierde din greutate și/sau vor inversa diabetul, dar doctorii low carb observă rareori mai mult de o mică îmbunătățire la nivelul funcției renale. Îmbunătățiri în raportul microalbumină/creatinină în urină pentru pacienții a căror analiză inițială indică o valoare sub 30 mg/L pot fi observate de-a lungul a cinci ani. Pacienții al căror nivel era mai mare de 30  mg/L nu demonstrează o îmbunătățire evidentă în calitatea întregii funcții renale.

Analize opționale de sânge

În funcție de alte complicații medicale pe care pacienții tăi le-ar putea avea- precum boala cronică a rinichilor sau hipotiroidism- s-ar putea să mai fie nevoie de analize suplimentare. Pacienții s-ar putea confrunta și cu „instalarea”  sau keto flu (gripa keto) când organismul se adaptează la dieta low carb. Anumite teste, precum cel pentru sodiu și vitamina B12, pot ajuta în eliminarea altor posibili factori ce ar putea cauza simptomele.

Hemoleucograma

Hemoleucograma măsoară celulele roșii, albe și plăcuțele sangvine. Celulele roșii (eritrocitele) aduc oxigen pentru arderi. Celulele albe (leucocitele) sunt parte a sistemului imunitar. Plachetele sangvine (trombocitele) ajută în procesul de coagulare. Celulele roșii trăiesc aproximativ 120 de zile, sau 3 luni, motiv pentru care HbA1c este măsurată la câte trei luni.

Când să verifici

Dacă pacientul tău se confruntă cu oboseala.

Valori de referință standard

Numărul de leucocite: 4,500-10.000 celule/mm3

Numărul de hematii

Femei: 4 milioane-5 milioane celule/mm3

Bărbați: 5 milioane-6 milioane celule/mm3

Hemoglobina


  • Femei: 12-15 g/dL

  • Bărbați: 14-17 g/dL


Hematocritul


  • Femei: 36%-44%

  • Bărbați: 41%-50%


Volumul eritrocitar mediu (VEM, MCV- mean corpuscular volume): 80-95

Plachete sangvine: 140,000-450,000 celule/mm3

    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Bolă cardiacă congenitală

  • Dezhidratare

  • Altitudine mare

  • Hipoxie ( precum cea din cadrul apneei nediagnosticate)

  • Malignitate

  • Policitemia vera

  • Fibroză pulmonară

  • Talasemie


    Valori scăzute

    Valori mai mici decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Anemie

  • Insuficiență renală

  • Dependență alcoolică

  • Efecte secundare  ale unor medicamente precum Alopurinol

  • Boală a ficatului


Considerente low carb

Verificarea hemoleucogramei poate fi de folos în cazul în care pacientul experimentează surmenaj sau „ceață mentală”. Aceste simptome pot apărea și în cazul în care pacientul consumă prea puțină grăsime sau sare ( conduce la hiponatriemie) sau trece prin perioada de instalare sau keto flu.

Electroliții (sodiu și potasiu)

Sodiu

Verificarea nivelului de sodiu poate ajuta în rezolvarea simptomelor îngrijorătoare precum surmenajul, crampele musculare și durerile de cap în timpul dietei low carb. Sodiul este un electrolit esențial care ajută la reglarea volumului sangvin, a presiunii sangvine, a echilibrului fluidelor, a conductibilității nervoase, contracției musculare, menținerii echilibrului osmotic și al echlibrul acid-alcalin.

Când să verifici

În funcție de analizele inițiale, de repetat la fiecare șase luni pentru pacienții cu boala cronică a rinichilor.

Valori de referință standard

    134-144 mEq/L

    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cazuate de:


  • Boala Cushing

  • Dezhidratare

  • Consum excesiv de sodiu

  • Diabet de tip 1 sau 2

  • Diabet insipid

  • Diaforeză excesivă

  • Vârstă înaintată

  • Hiperaldosteronism

  • Anti-concepționale orale

  • Vomă


    Valori scăzute

    Valori mai scăzute decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Efecte secundare precum inhibitorii ACE și diureticele tiazidice

  • Necroză tubulară acută

  • Insuficiență adrenală

  • Insuficiență cardiacă

  • Ciroză

  • Diaree

  • Activitate fizică în exces

  • Transpirație excesivă

  • Hipotiroidism

  • Malnutriție

  • Sindrom nefrotic

  • SIADH (exces de hormon antidiuretic)

  • Vomă

  • Intoxicație cu apă

  • Prea puțin sodiu consumat


Considerente low carb

Uneori pacienții sănătoși și chiar și cei cu probleme renale, în ciuda bolii cronice a rinichilor, trebuie să suplimenteze cu o sare de calitate când încep dieta low carb. Pacienții care nu mai consumă excesul de sodiu din alimentele procesate vor pierde din greutatea în apă, astfel fiind mai puțin predispuși la retenția de apă. Nefrologii low carb descoperă deseori că nivelul de sodiu al pacienților cu boală cronică a rinichilor rămâne în limita inferioară a valorii normale, însă scad destul pentru a provoca simptome minore de hiponatriemie precum durerea de cap, starea de confuzie, crampe musculare, slăbiciune și surmenaj.

Potasiu

    Analiza  nivelului de potasiu (K+) poate ajuta în găsirea cauzei crampelor musculare, a oboselii și a altor simptome. Potasiul este un electrolit esențial implicat într-o varietate de funcții ale corpului, mai ales în contracția musuclară, conductibilitatea nervoasă, ritmul cardiac și echilibrul acid-bază.

    Când să verifici

    În funcție de valorile de referință. De repetat la fiecare șase luni în cazul pacienților cu boala cronică a rinichilor.

Valori de referință standard

    SI units: 3.6-5.0 mmol/L

    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Efecte secundare ale unor medicamente precum inhibitorul de conversie a angiotensinei, blocanți ai receptorilor de angiotensină, spironolactonă sau antiinflamatoare nesteroidiene

  • Acidoză

  • Insuficiență renală acută sau cronică

  • Boala Addison

  • Dezhidratare

  • Diabet de tip 1 sau 2

  • Infecție

  • Deteriorare masivă tisulară

  • Hemoliză masivă

  • Acidoză tubulară renală


    Valori scăzute

    Valori mai scăzute decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Ascită

  • Arsuri

  • Pielonefrită cronică

  • Sindromul Cushing

  • Efecte secundare ale unor medicamente precum diureticele, salicilații, consum îndelungat de cotricosteroizi, insulină exogenă

  • Diaree

  • Tulburări de alimentație în special bulimia și/sau abuzul de laxative

  • Hiperaldosteronism

  • Hipotiroidism

  • Consum scăzut de potasiu

  • Alcaloză metabolică

  • Acidoză renală tubulară

  • Vomă


    Considerente low carb

    Pacienții low carb nu trebuie să suplimenteze în general potasiul. Pe de altă parte poate fi necesar în cazul hipokaliemiei cauzate de alți factori precum boala Addison, tratamentul cu cortiocsteroizi, folosirea diureticelor, abuzul de alcool și boala lui Crohn. Dacă pacientul are hiperkaliemie, verifică dacă ajustări la nivelul medicamentelor, precum cele prentru tensiune, pot fi făcute. Dacă nu se poate, va trebui să-ți sfătuiești pacientul să evite alimentele bogate în potasiu în low carb precum avocadoul, ciupercile, spanacul și somonul.

Insulina în timpul postului negru sau peptidul C

    Analizele care măsoară insulina pe nemâncate (post negru), sau petidul C, pot arăta nivelul de insulină produsă, senisibilitatea la insulină sau rerezistența la insulină. Ambele analize oferă informații similare deci nu este neapărat necesar să le faceți pe amândouă-alege-o pe cea disponibilă în zona în care ești.

    Ambele analize determină sinteza și utilizarea insulinei de către organism, hormon secretat de către insulele Langerhans din pancreas. Esențială în reglarea metabolismului carbohidraților și a grăsimilor în organism, insulina stimulează celulele din ficat, mușchi și țesutul adipos să preia glucoza din sânge. Rezistența la insulină este cauza principală a diabetului de tip 2.

    Analiza care măsoară insulina pe nemâncate nu este la fel de informativă ca și un test Kraft complet (măsurători multiple ale insulinei ce vizează răspunsul la consumul de glucoză). Oricum, oferă o descriere mult mai bună a sindromului metabolic față de glicemia pe nemâncate sau HbA1c și probabil că ar trebui să fie considerat un tratament standard, nu opțional.

    O analiză a peptidului C este deseori făcută pentru a distinge între diabetul de tip 1 și 2. Peptidul C este o rămășiță ai multiplilor pași ce conduc la formarea de insulină de către pancreas. Valorile sale pot indica cantitatea de insulină produsă de pancreas sau dacă mai produce încă insulină. Nivelul de peptid C în diabetul de tip 2 e normal sau crescut. Peptidul C în diabetul de tip 1 este scăzut sau inexistent.

   Când să verifici

    În funcție de valorile de referonță și la fiecare șase luni.

Valori de referință standard

    Nivelul de insulină pe nemâncate: 42-243 pmol/L

    Nivelul peptidului C pe nemâncate: 0.26-0.62 nmol/L

    Nivel crescut de insulină pe nemâncate

   Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Acromegalie

  • Sindromul Cushing

  • Diabet de tip 2

  • Efecte secundare ale unor medicamente precum glucocorticoizii, agenții hipogliccemici, insulină (exogenă)

  • Boală a ficatului

  • Insulinom

  • Obezitate

  • Uremie


    Valori scăzute ale insulinei pe nemâncate

    Valori mai mici decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Pancreatită cronică

  • Diabet de tip 1

  • Hipopituitarism


   Valori crescute ale peptidului C

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Diabet de tip 2

  • Insulinom

  • Insuficiență renală


    Valori scăzute ale peptidului C

    Valori mai mici decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Diabet de tip 1

  • Pancreatectomie totală

  • Diabet autoimun latent la adulți (LADA)


    Considerente low carb

    Discutând cu pacienții despre hiperinsulinemie și rezistență la insulină și verificându-le nivelul de insulină pe nemâncate sau peptidul C îi poate motiva. Vor înțelege că sunt obezi sau diabetici deoarece nivelul de insulină este prea ridicat. Rezultatele îi pot motiva să se țină de dietă și să-i încurajeze să mai încerce.

    Pe de altă parte, nivelul insulinei și al peptidului C poate fi foarte sensibil la stres, infecție, lipsa somnului sau o masă recentă plină în carbohidrați. Variațiile pe termen scurt pot fi foarte frustrante pentru pacienți. Verificând valorile la fiecare șase luni se poate evidenția schimbarea pe termen lung.

    Ca și glicemia pe nemâncate, în timp nu va mai fi nevoie de atâta insulină în cazul arderii grăsimilor față de arderea carbohidraților. Odată ce un pacient low carb este adaptat la grăsime, rezultatele analizelor pentru insulina pe nemâncate sau peptidul C vor fi mult mai scăzute.

Valori de referință low carb pentru insulina pe nemâncate

    SI: 2-40 pmol/L                                                                              

    Valori de referință low carb pentru peptidele C pe nemâncate

    SI: 0.13-0.62 nmol/L

    Acestea sunt valori normale pentru pacienții low carb, însă, dacă consumă carbohidrați , aceste valori pot indica instalarea diabetului juvenil de tip 1 sau a diabetului autoimun latent(LADA). LADA trebuie luat în considerare în cazul pacienților low carb a căror insulină sau peptidă C rămân scăzute dar glicemia continuă să crească.        

    Proteina C reactivă înalt sensibilă(hsCRP)

    Proteina C reactivă înalt sensibilă(hsCRP) este folosit ca marker pentru inflamație. Măsurând și punând într-un tabel valorile CRP poate ajuta la determinarea evoluției bolii sau a eficacității tratamentelor.

    Poate fi un avertisment în legătură cu reacția organismului la ceva din dietă (ex. gluten sau uleiuri vegetale) sau din corp (ex. Infecție, inflamație cronică, artere deteriorate).

    Când să verifici

    În funcție de criiterile de referință. De repetat la fiecare șase luni pentru pacienții care prezintă inflamație sau par a avea un răspuns amplu.

Valori de referință standard

    <3 mg/L

    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Ateroscleroză

  • Artrită reumatoidă

  • Boală autoimună

  • Infecții

  • Boală inflamatorie

  • Malignitate


    Considerente  low carb

     Nivelul de CRP scade deseori în cazul pacienților low carb, fiind o dovadă clară că inflamația își pierde din amploare consolidând angajamentul pacienților față de acest stil de viață. Dacă pacienții încep să consume mai mulți carbohidrați, valorile CRP cresc deseori iar pacienții descriu simptome crescute din cadrul inflamației ( ex. dureri articulare). Atât simptomele fizice ale inflamației crescute precum și creșterea valorilor CRP pot motiva pacienții să se reîntoarcă la plan.

    După cum s-a discutat sub analiza lipidelor totale, când un pacient pare să aibă un răspuns hiperactiv, având o creștere îngrijorătoare în nivelul de colesterol LDL, valorile CRP scad deseori. Acest rezultat poate oferi o asigurare pacienților și celor care lucrează în sistemul de sănătate că în ciuda creșterii nivelului de LDL, markerii pentru inflamația cardiacă și riscul de boli cardiovasculare s-a redus.

Profilul lipidc prin rezonanță magnetică nucleară (RMN)

    Un profil lipidic prin rezonanță magnetică nucleară, sau o analiză a particulelor de LDL, este o analiză mai detaliată a colesterolului total care poate ajuta în evaluarea riscului pacientului de a dezvolta o boală cardiovasculară. Această analiză poate fi de ajutor mai ales pentru măsurarea particulelor LDL, evaluându-le în relație cu numărul lor, mărimea particulei și densitatea. Este deseori cerut în cazul pacienților cu risc ridicat de a face boli cardiovasculare sau care au avut un infarct, dar au  un nivel normal de colesterol LDL în tabloul standard lipidic.

    Când să verifici

    În funcție de criteriile de referință și anual.

    Considerente low  carb

    Această analiză nu este accesibilă oriunde și nu este neapărat necesară pentru majoritatea pacienților în low carb. Poate fi de folos totuși pentru cei cu un răspuns amplu care văd că nivelul de colesterol LDL crește semnificativ în dieta low carb. Această analiză poate determina mărimea particulei LDL și densitatea, diferențiind între particulele „small dense” LDL  și cele mai mari, mai puțin îngrijorătoate și „pufoase” particule LDL. VAP(The Vertical Auto Profile) este o analiză ce poate determina dimensiunea particulei LDL și densitatea unde analiza RMN nu este accesibilă.

Hormonul de stimulare tiroidiană (TSH)

    Analiza tireostimulinei verifică dacă tiroida pacientului are o activitate scăzută sau crescută. Analiza măsoară nivelul de TSH în sânge, secretat de către glanda pituitară pentru a-i spune tiroidei cât T3 și T4 să producă. O valoare anormală a TSH nu indică de fiecare dată un hipo sau hipertiroidism. Interpretarea analizei TSH depinde și de nivelul sangvin de T3 și T4 , precum și de simptomele clinice ale problemelor tiroidiene și un exam fizic.

    Când să verifici

    În funcție de valorile de referință dacă pacientul are un istoric de hipotiroidism sau boala Hashimoto și ia medicamente pentru tiroidă. De repetat la fiecare trei luni până nivelul se stabilizează, apoi anual.

Valori de referință standard

    0.35-5.5 µU/mL

    Valori crescute

    Valori mai mari decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Hipotiroidism

  • Boala Hashimoto

  • Faza de recuperare după o boală acută


    Valori scăzute

    Valori mai scăzute decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Boală acută medicală sau chirurgicală

  • Boala lui Grave

  • Hipertiroidism

  • Tratamente medicamentoase precum glucocorticoizii sau somatostatina


    Considerente low carb

    Pacienții cu hipotiroidism preexistent sau boala Hashimoto pot experimenta îmbunătățiri moderate sau chiar însemnateîn funcția tiroidiană în dieta low carb. Unii doctori low carb au reușit să oprească tratamentul medicamentos pentru tiroidă al pacientului cu hipotiroidism. Alți pacienți s-ar putea să aibă nevoie de o reducere a medicamentelor dacă experimentează simptome de hipertiroidism, ce poate veni în valuri după câteva luni de la începerea dietei low carb. Dieta low carb nu trebuie oprită în perioadele în care pacientul experimentează simptome de hipertiroidism , dar orice tip de post trebuie încetat până când pacientul este adaptat la doza ajustată de medicament.

    Un simptom frecvent al hipotiroidismului este oboseala.  Aceasta poate fi confundată cu consumul redus de grăsimi, hiponatriemie sau gripa keto ( keto flu). Verificarea nivelului de TSH poate ajuta la determinarea cauzei simptomelor exeperimentate de pacient.

    Acidul uric

    Analiza pentru acidul uric ajută la aprecierea nivelului sindromului metabolic al pacientului. Un produs de descompunere al purinei, găsit în urină, valorile acidului uric sunt un factor de risc independent în cazul diabetului. Excesul de acid uric poate să cauzeze gută sau pietre la rinichi. Nivelul din sânge poate fi afectat de dietă, consumul de alcool și funcțiile rinichilor.

    Când să verifici

    În funcție de valorile de referință. De repetat la fiecare șase luni în cazul pacienților  cu un istoric de gută.

    Valori de referință standard

    4.0 până la 8.0 mg/dL

    Considerente low carb

    Nivelul de aid uric poate să crească temporar când pacienții încep dieta low carb, mai ales dacă țin și post negru. Aceasta este observată doar în primele șase săptămâni când pacienții trec prin tranziția de ardere a grăsimilor. Nivelurile de acid uric revin la normal în trei luni de low carb.

    Pacienții care au în istoricul medical gută au un risc mai mare de a provoca un alt episod de gută în priemele șase săptămâni de low carb. Avantajele și dezavantajele unui tratament profilactic, precum folosirea pe o durată mică de timp a prescripției pentru alopurinol, trebuie discutate cu pacienții aflați la risc.

  Vitamina B12

    Analiza pentru vitamina B12(cobalamină) ajută la diferențierea motivelor ce pot duce la apariția oboselii și a altor simptome ce pot fi legate de dietă, malabsorbție sau malnutriție. Vitamina B12 este o vitamină hidrosolubilă ce joacă un rol esențial în funcționarea creierului și a sistemului nervos și foramarea globulelor roșii. Este implicată în metabolismul fiecărei celule din organismul uman, mai ales în sinteza și reglajul ADN-ului, sinteza acizilor grași și producerea de energie.

    Când să verifici

    În funcție de valorile de referință la pacienții vegetarieni și vegani, precum și la pacienții ce au în istoric bypass gastric sau o operație cu inel gastric. Dacă sunt anormale, de repetat la fiecare șase luni.

Valori de referință standard

    130-700 ng/L                                             150-500 pmol/L

    Valori scăzute

    Valori mai scăzute decât cele normale pot fi cauzate de:


  • Anemie macrocitară

  • Enterectomie (operație de bypass gastric, gastrectomie)

  • Boala celiacă

  • Boala lui Crohn

  • Deficiență alimentară(veganism)

  • Infecție helmintică

  • Hipertiroidism

  • Efecte adverse ale unor medicamente precum metformina, anticoncepționale administrate oral

  • Anemie pernicioasă

  • Graviditate


    Considerente low carb

    Valori excelente ale vitaminei B12 sunt de așteptat în dieta low carb, aceasta fiind bogată în produse de origine animală. Dacă pacientul prezintă anemie macrocitară cauzată de deficiența vitaminei B12, aceasta poate conduce la un rezultat neclar(mai mare) al analizei HbA1c. Unele dintre cele mai întâlnite simptome ale deficienței de B12 sunt oboseala și „ceața mentală”, ce pot fi confundate cu un consum redus de grăsimi, hiponatriemie sau keto flu. Verificarea nivelului de vitamina B12 poate ajuta la determinarea cauzei simptomelor experimentate de pacient.

501 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page